Anul 2011

by Daniel Chiriţă

Şi ca să demonstrez că articolul despre cum va arăta lumea în anul 2060 nu a fost doar o închipuire, vă mai ofer o mostră despre cum arată lumea acum. Astăzi, România vs. Olanda.

Pe de o parte îi avem pe băieţii ăştia care au inaugurat cu surle şi tobe 4 (patru!) kilometri de drum judeţean. Nu le-a luat decât trei luni (asta e o performanţă pentru noi) şi 1.250.000 de euro.

De cealaltă parte, avem un cadru tras la întâmplare pe undeva prin Olanda (Olanda este ţara aceea care se află sub nivelul mării, pe o mlaştină desţelenită) – zeci de kilometri de autostradă iluminată cu 10 benzi (câte 5 pe sens) plus două benzi de urgenţă a căror lăţime echivalează pe cea a drumului judeţean proaspăt inaugurat.

Autostradă în Olanda

Autostradă în Olanda